Fall trends 2010.

Military fashion. Again, designers can`t get enough of it. Neighter do I! I simply adore men inspired clothing, combined with soft girlie accents. ;x

Batrani inainte de vreme.

Imi plac oamenii activi, entuziasti si pasionati. Am avut, de-a lungul timpului, dovada clara ca impreuna cu astfel de oameni chiar poti muta muntii din loc. Daca iti propui asta, daca te inconjori cu oamenii potriviti, chiar ti se pot intampla astfel de lucruri minunate.

Fireste, a avea pretentia ca exista numai oameni de acest gen e o nebunie. Dupa cum nebunie e ca, la o varsta la care ar trebui sa infloresti, tu de fapt te ofilesti, pentru ca nu stii sa fii altfel. De partea cealalta a oamenilor care muta muntii din loc, sunt cei batrani inainte de vreme. Cei care habar nu au sa traiasca. Cei carora parca le vine greu sa existe in fiecare dimineata. Fara sa aiba o problema reala, care sa le justifice acest mod de a trai. Ba dimpotriva, binecuvantati cu familii ce-i sustin indiferent daca ai ocolit pe un drum gresit, prieteni care te ridica atunci cand esti jos, si ocazii de a-si implini orice dorinta la care viseaza, sau tel la care aspira. Dimpotriva, se bucura cu ideea ca “gusta” din lumea rutinei, a obiceiurilor oamenilor care au uitat sa viseze la lucruri marete, dar care isi ineaca rutina in activitati mai mult decat plictisitoare, mintindu-se unul pe altul ca traiesc. De ce sa riste? De ce sa incerce ceva ce ar putea periclita confortul dabandit? Recunosc, uneori ma imbolnavesc si eu de “inrutinare”, si uit sa mai visez, sa mai pun suflet in tot ceea ce fac, ca un robot programat sa indeplineasca un program. Dar imi revin repede, caci am destule persoane care sa ma “trezeasca” si sa ma aduca la viata; nu neaparat la viata zbuciumata a unui tanar, vazuta de ochii unui om trecut de vreme, plina de zgomote de picamar, incetosata de fum si amortita de aburii  licorilor- desi si ei, chiar daca nu recunosc, la randul lor au trecut prin peroada rebeliunii- ci, la credinta ca poti face tot ce iti propui, fara sa fii ingradit de prohibitii sau prejudecati.

Am cunoscut astfel de oameni. Batrani cu mult inainte de vreme, desi ar trebui sa fie atat de tineri. Pentru ei, imi doresc sa descopere cat mai repede cat de frumos se poate trai si astfel. Mai… viu. Pentru mine, mi-as dori sa am in jur oameni capabili sa faca fata muntilor, cum spuneam.

Franchete.

De multe ori, ne intalnim in viata cu lucruri ce ar fi mai simplu de rezolvat daca le-am pune franc pe masa. Daca le-am vorbi deschis cu persoanele in cauza. Daca am spune exact ce credem si ce simtim. Asa am gandit mereu, cam asa am actionat intotdeauna.

In ultima vreme insa, am tot avut parte  de persoane cu care nu am mai putut comunica in aceste fel deschis. Cu care nu am mai putut stabili un dialog, ci m-am trezit de nenumarate ori in fata lor ca vorbeam singura. Ca ma loveam de un zid al tacerii si al incapatanarii. Am tot incercat, nu o singura data. Apoi, daca am vazut ca vorbesc la fel de singura, am lasat-o balta in cele din urma.

Am invatat ca exista oameni inchisi, la care nu poti ajunge nici daca ai toate cheile din lume. Lacatele lor nu sunt facute pentru a fi deschise. Si asa este cel mai bine sa ramana. Sunt un fel de cutie a Pandorei, care e mult mai bine sa ramana ferecata. Nu e bine sa te zbati sa o deschizi, pentru ca nimic bun nu ar putea iesi dinlauntrul lor, ci dimpotriva, daca nu te ranesti, macar cu un gust amar tot ramai.

Pentru mine e doar o lectie ce a meritat sa fie invatata: nu toti sunt dispusi sa discute. Ce aveam eu in minte era doar o lume ideala, in care neintelegerile puteau fi evitate daca lucrurile ar fi fost rostite.. Trebuie sa fii inconjurat de oameni care te inteleg, cu care poti comunica, pentru a-ti usura traiul si a tese amintiri pretioase mai tarziu; iar cu oamenii cu care nu esti pe aceeasi lungime  e indicat sa inveti treptat sa convetuiesti cu ei, ii vei intalni la tot pasul, nu are rost sa faci riduri din prisma lor..:P

Miros de primavara:X

Se simte in aer! O adiere molcuta si calda, desi este inca un pic frigut.. un aer bland si vesel, care iti rade strengaret  printre norii inca staruitori, te indeamna sa il tragi in piept cu pofta si un zambet tamp ti se asterne pe fata, cand scoti nasucul pe fereastra.

Primele  accente de primavara ma incanta mereu, ma infioara de fericire si ma imping afara din casa, in parc, in aer liber, oriunde m-as expune mangaierii primaverii abia ivite. Gata cu gerul iernii, nu mai ies infofolita si nu mai alerg grabita tinand capul in jos ca sa ajung la tramvai fara sa inghet. Ador primavara pentru ca luna martie mi se pare cea mai frumoasa luna a anului, o sarbatoare din prima pana in ultima zi. Poate pentru ca vine caldura, apar ghioceii si zambilele (chiar mi-am cumparat singura un buchetel de ghiocei de la metrou:P), poate pt ca este 8 martie:D, si mai ales pentru ca in luna martie este ziua mea. Nu stiu de ce, dar prima luna a anului, in care simt ca iau anul de la capat cu adevarat este nu luna ianuarie, ci martie. Atunci ma simt incarcata cu destula energie ca sa imi reactualizez prioritatile, sa fac planuri noi si sa am visuri indraznete. La urma urmei, de ce nu, cand totul e asa frumos afara?

Mi se pare un lucru mare sa stii sa te bucuri de un lucru marunt, perfect normal pentru un anumit  anotimp, dar atat de frumos si de sublim in esenta, ca primul fulg de nea, un rasarit de vara la mare, sau mireasma copacilor inmuguriti..Ne mai lasam poate furati de lucruri efemere si uitam, incarcati cu multe primaveri deja, insa nu poti nega binefacerea unei zile frumoase care te decrispeaza si te inveseleste instantaneu:)

O iarna ca-n prognoze..

                   Anul asta am avut o iarna hotarata sa puna piciorul in prag, o iarna furioasa si razbunatoare, imprevizibila si navalnica, fara sa vrea  sa crute pe nimeni, nu blanda ca in ceilalti ani. Mai ceva ca in basme, acolo unde Zana Ghetii ingheta geamurile copiilor cu mii de modele de stelute pe ele,si  punea plapume pufoase pe jos din fulgi mari si lenesi. Iarna asta cred ca este vreo sora vitrega, una suparata pe viata si pe oameni. Are fulgi tari si repezi, carora le fugi din cale, si care se aseaza nervosi pe pamant si se murdaresc repede, viscol cu aer iute, care iti ingheata sufletul, si care te sperie cum suiera puternic chiar si cand stai in casa, la caldura.

Ce subtiere de strat de ozon, ce incalzire globala si incalzirea iernii? Iarna si-a intrat in drepturi fara sa o intrebe nimeni si nu pare sa aiba de gand sa isi ia la revedere din cate se vede din prognoza meteo, care anunta cod rosu chiar. Zilele astea parea ca s-a mai potolit, si deja incepusem sa ma gandesc la o primavara timpurie, cu aer molcom si raze de soare timide. Dar inselatoarea iarna si-a aratat iar coltii, si afara e un viscol de ti-e groaza sa scoti macar nasul afara pe geam ca sa il simti.. Vroiam de mult o iarna ca in basme, in care sa ninga mult, si m-am bucurat atat de mult la prima ninsoare. Insa iarna asta mi-a facut in ciuda. Nu am facut niciun om de zapada intr-un petec curat de zapada, pentru ca toata mi se parea murdara; nu am mai ”tras” o bulgareala de cand ma stiu, dar cred ca oricum as fi simtit ca arunc cu pietre, in loc de bulgari pufosi; nu m-am dat cu sania pe derdelus, activitatea mea favorita a iernii, nu am facut nimic din lucrurile care imi colorau zilele de iarna ale copilariei.

Am avut parte, in schimb, de intarzieri in trafic care iti pun rabdarea la incercare, de planuri rastalmacite si amanate din cauza vremii, de raceala si frica gripei, de frig si umezeala in papuci, desi eram mai imbracata ca un cosmanaut care pleaca pe luna. Sau am uitat oare eu sa ma bucur?..

Luna iubaretilor.

”Primavara incepe cu tine, Prima ploaie de vara nu tine, Prima dragoste nu, nu se uita niciodata, Prima raza de soare cand vine incalzeste iubirea din mine, Prima dragoste nu, nu se uita niciodata”..

Versurile astea de la Holograf mi se par atat de potrivite pentru aceasta perioada; le ascult cu drag, iar ele umplu golul din mine..ma mangaie si imi alina durerea unor maini care nu au pe cine strange in brate. Sunt recunoscatoare pentru minunea mea, care desi nu este langa mine mereu, stiu ca este numai a mea si ma va astepta mereu. Dar uneori imi e greu sa accept ca nu il pot avea cand vreau eu langa mine, si ca uneori trec saptamani ce mi se par milenii interminabile ce ma macina si ma sting putin cate putin..in raceala care ma inunda, resimt amintiri si momente calde uitandu-ma la poze, si ma consolez ascultand melodii ce imi aduc aminte, ca un pui lovit ce isi linge ranile calm si resemnat. 

Luna asta cel putin nu ar mai trebui sa se numeasca popular ”faurar” ci luna iubirii, pentru e consacrata acestui frumos sentiment. Fie ca celebram iubirea ce o purtam de ”Valentine„s day” sau ”Ziua Indragostitilor” , sarbatoare ce a devenit un brand global al societatii americane, la fel ca si Haloween-ul, fie de Dragobete, sarbatoare a meleagurilor noastre din mosi stramosi, sarbatorita mai ales de cei care militeaza impotriva americanismelor si care promoveaza accentul national, in februarie iubirea se simte parca in aer si respira prin toti porii nostrii. La urma urmei, important e sa iubim pur si simplu, ca ziua nu mai conteaza.
Nu sunt fan declarat tuturor dulcegariilor scoase pe piata de producatorii flamanzi de profit, si nu astept inimioare din plus si alte acareturi si dulcegarii, dar recunosc ca vreau mai mult romantism in aceasta luna (ca orice fata, cred:))), bineinteles, asteptand cuminte si luna martie:D 

Un cadou superb in luna aceasta mi se pare o invitatie la reprezentatia in ”Romeo si Julieta” de la Teatrul National de Opereta ”Ion Dacian”. Este o premiera la noi in tara, fiind primul musical rock prezentat de catre o institutie de teatru profesionist, cu un mare succes reporatat la publicul din alte tari.

Dulce-amarui.

That„s all, folks. Oricum bucuria mea a durat prea mult. In timp ce altii au inceput scoala sau facultatea inca de pe 4, 5 ianuarie, sau in cel mai bun caz, 18, eu am inceput-o pe 25:D. Mi s-a scurtat timpul de predare cu o saptamana, si implicit, materia ramasa de predat va fi condensata in doar doua saptmani..nu ma deranjeaza, deoarece am mai avut o saptamana de ”acasa”.

 Acasa, un termen ce isi pierde relevanta pentru mine. Si cred ca nu numai pentru mine, ci pentru multi de varsta mea. In tumultul noptilor albe petrecute alaturi de gasca, cu dorinta de a patrunde noul-cu toate semnificatiile cu care acesta e incarcat,si cu toate alegerile pe care le presupune, fie rele, fie bune, cu incercarea epuizanta de a ”evada” din colimatorul lor (al parintilor comunisti)  la prima ocazie care se iveste, ce relevanta sa mai aiba ”acasa”? De ce sa te bucure o cina luata cu mama, tata, si toti fratii in jurul mesei, cand de abia-astepti sa te scuzi si sa te ridici de la masa pentru a te pregati sa iesi?

Probabil ”acasa” isi pierde din incarcatura cel mai mult cand pleci de acolo, in cazul meu cel putin. Viata de camin este frumoasa. Este diferita pentru fiecare, dar inseamna acelasi lucru in esenta ei. Trairile presarate de-a lungul ei le intampina fiecare, la un moment dat. Fericire, tristete, tradare, dezamagire..toata gama de sentimente, pentru ca dincolo de cuvantul dificil ”facultate”, exista o poveste uimitoare cu toti pasii celor care au trecut sau care urmeaza sa treaca pe acolo. Inveti de asemenea, sa fii independent si sa iei in piept viata asa cum e, cu toate magariile ei, si cu toti oamenii urati care iti  aduc tristete in suflet.

Totodata, te atasezi de oameni, pe care ii substitui subconstient familiei ce, involuntar,iti lipseste. Se construieste o legatura puternica intre tine si persoanele cu care dormi, mananci, razi, inveti, depeni amintiri si deziluzii incat iti creezi emotiv o familie. Atat de mult, incat nu iti imaginezi cum ar fi ca de maine sa nu le mai ai alaturi, pentru ca te-ai obisnuit prea mult. Iar camera de camin, mica si neincapatoare pentru atatea fete, devine ”acasa”. Totusi, caldura caminului  de acasa si grija permanenta a parintilor este de neinlocuit. Abia cand nu le mai ai le simti lipsa, si uneori, cand ai o zi mai proasta nu ar fi nimic in lumea asta mai potrivit decat intimitatea si familiaritatea camerei care parca este vie, in care in care ai crescut dintr-o mogaldeata de om, intr-un om mare. . Patul de acasa e mai pufos decat oricare altul, iar glasul molcom al mamei, atent sa nu te trezeasca brusc,de duminica dimineata, este cel mai placut auzului meu. De asta am un gust dulce-amarui in urma unei vacante. Ma bucur sa fiu in mijlocul familiei mai mult ca orice, in lumina sarbatorilor, insa simt ca lipseste ceva, am un gol creat de lipsa prietenelor cu care am impartit ”frateste” viata de camin. Iar cand ma intorc, mi-e dor de  ”acasa”..